
Aproape de tata sau cum să faci din imposibil, posibil.
noiembrie 24, 2022
5 jocuri pentru părinți și copii
februarie 20, 2023Credem cu tărie în joc. În magia simplității lui. În sensul lui cel mai larg. În conexiunea care se formează. În legătura formată dintre 2 perechi de mâini mature și de mâini fragede și moi. În ceea ce poate construi. În pașii mici și firești pe care îi urmează natural tot decursul. În care degetele construiesc forme în nisip, cuvintele formează povești, ioar râsete senine creează fantezie. În care este despre joc și despre cum el formează noi bule de poveste în care copii își explorează adevăratul sens. În care maturii își iau de mână juniorii și formează sens. Dau sens unei lumi care nu aparține adulților, dar care aparține lui împreună.
Cine spune că adulții nu au voie să se joace? Cine spune că jocul e doar pentru copii? Cine spune că cei mari nu pot interveni în jocul celor mici?
Dodoroni își propune să arate că lucrurile nu stau chiar așa. Că și el oricât de mare și de curajos ar fi folosește jocul pentru a rămâne la fel de vesel și de jucăuș. Astfel, la inițiativa lui și a echipei care îl susține, Dodoroni va oferi suport celor care cred în magia jocului și în sensul lui. În puterea noastră stă să schimbăm sensul lucrurilor și să le oferim un nou sens. Dodoroni vrea să se joace cu voi. Vrea să vă ofere noi oportunități de joacă pentru fiecare zi în care inspirația pleacă la plimbare, iar televizorul, tableta sau telefonul fac "ochiade" indecente spre a petrece timp împreună. Putem spune pas acestei provocări împreună. Dodoroni vă provoacă la joacă și scoate din desaga cu distracție, câteva dintre activitățile sale preferate:
1. Șoseta misterioasă
În acele momente în care nici televizorul nu mai are farmec, tableta/telefonul se află în „stand by” și nici vremea nu e cea mai prietenoasă, plictiseala formează un gard invizibil în jurul copilului mereu dornic să descopere ceva nou. Nimic mai simplu. Suflecați-vă mâinile. Avem de pregătit materia primă.
Luați orice fel de șosetă aveți prin casă. Fie cu buline, cu căței, cu flori, cu mașini sau chiar și din sertarul bunicului. Important este să aveți o șosetă la îndemână. Următorul pas este să căutați 10 obiecte diferite care ar putea încăpea în șosetă. Vom elimina obiectele de mari dimensiuni precum ghivece, oale, cutii sau alte rude de dimensiuni nu tocmai prietenoase pentru acest joc. După ce ați ales obiectele, aveți nevoie de o foaie de hârtie și creionul preferat și să nu uităm și de voia bună și optimismul care se află în șoseta aleasă. Pentru a asigura un cadru cât mai firesc și mai comod pentru toți partipanții, covorul moale și pufos este cel mai potrivit loc în care veți avea suficient spațiu de râs. În plus, părinții se află la același nivel cu copiii ceea ce semnifică, la nivel simbolic, egalitatea dintre ei. Fiecare obiect va fi strecurat pe rând în șosetă. Dacă ați ales o șosetă mai mare puteți strecura mai multe obiecte la un loc. După ce v-ați împrietenit cu covorul și v-ați așezat comod, fiecare membru al familiei va pipăi, pe rând, obiectul din șosetă și va nota cu ajutorul creionului preferat și al foii, ce obiect consideră că se află în șosetă. Este un joc amuzant și interactiv.
2. De ce o/ îl iubești pe...?
Dacă și la voi în casă biroul este plin de foi și cărți împrăștiate înseamnă că sunteți mici artiști în devenire. Da, de multe ori biroul unui artist este plin de idei începute (dar neterminate), creioane aruncate, cărți puse unele peste altele și foi mereu pregătite să fie gâdilate cu planuri. Însă, chiar și în cazul micilor artiști, numeroasele exerciții și foi de lucru se lasă așteptate. Pentru a relaxa și a destinde atmosfera (mai ales atunci când sunt prea multe teme de făcut sau când ziua pare că nu se mai sfârșește) am pregătit un alt joc din geanta lui Dodoroni. Geanta lui se aseamănă de minune cu cea a lui Mary Poppins... .
Aveți nevoie de foile albe împrăștiate pe biroul cu idei și instrumentul de scris preferat. Vom folosi foi pentru a crea bilețele. Însă, nu vor fi orice fel de bilețele. Vor fi bilețele speciale pe care vom scrie numele persoanelor care fac parte din familie sau din grupul de prieteni, de exemplu: „mama”, „tata”, „mătușa Irina”, „bunica Geta”, „vecina Marcela” etc. Bilețelele create vor fi amestecate cu mâini dibace și vesele într-un bol preferat din casă (Dodoroni l-a ales pe cel albastru în care își mânâncă vesel cerealele cu lapte și în care pune prima dată cerealele apoi laptele). Fiecare membru al familiei va extrage un bilețel și va răspunde la întrebarea "De ce îl iubești pe X?". Nu există răspunsuri corecte sau greșite. Lăsați imaginația copiilor să zboare și să-și exprime liber emoțiile și sentimentele pentru cei dragi.
3. Ghicește unde este consola
Cred că există în fiecare prichindel câte un Mike TV, care își face simțită prezența în preajma unui ecran cu lumină albastră care îl sorbește precum o spaghetă. Nimic nu mai există în jur. Sunetul dispare, perechea de ochi în care se oglindește acțiunea este capturată de imaginar. Deodată, visul dispare. Ecranul devine negru, iar culorile se pierd.
Ce s-a întâmplat ? Bine ai venit înapoi în realitate. Bocăneli, țipete de frustrare sau chiar bătut din picioare pentru simplul fapt că fantezia a fost înghițită. Poate că astfel de momente se pot transforma într-un adevărat prilej de joacă. Cum ?
Ascundem consola/telecomanda/device/accesoriile folosite (mouse, căști). Următorul pas este găsirea obiectului ascuns. Cum facem asta?
Simplu. Folosim 2 cuvinte de bază. Cald/Fierbinte atunci când copilul este foarte aproape de locul în care este ascuns obiectul. Rece/Înghețat atunci când copilul este departe de locul ascunzătorii. Acest joc poate fi desfășurat pe parcursul mai multor minute. Prin acest mod se poate testa răbdarea copilului și doza de curiozitate a acestuia. Dacă jocul continuă să fie interactiv și prezintă rezultate favorabile, obiectul ascuns poate fi înlocuit cu altul. Consola a fost doar un exemplu.
4. Ce încape într-o valiză ?
Dodoroni ar putea răspunde cu greu la această întrebare. El nici măcar nu are nevoie de valiză pentru ideile jucăușe pe care le are. Nu îi trebuie decât bună dispoziție și un rucsac în care să-și adune ideile și planurile. Cu toate astea, ce încape într-o valiză ? Dacă lui Dodoroni îi încap toate ideile și obiectele într-un rucsac, oare vouă ce v-ar încăpea într-o valiză ?
Pentru a afla, cineva spune alfabetul în gând. Cel din stânga lui spune STOP. O dată ce litera a fost aleasă, începe jocul. Copiii sunt întrebați "Ce încape într-o valiză ?”, iar răspunsurile primite trebuie să vizeze obiecte care pot încăpea în valiză și care încep cu litera propusă.
În cazul în care valiza este mult prea mare pentru ideile voastre, puteți alege o cutie de pantofi. Obiectele pot fi așezate în cutie/valiză sau pot fi scrise pe bilețele. Variantele de joc sunt nenumărate. Voi alegeți varianta care este cea mai comodă și mai bună pentru a juca acest joc.
5. Pizza
În cazul în care vi s-a făcut foame de la prea multă joacă, Dodoroni vă oferă ultimul joc din acest articol. Lui îi place pizza extrem de mult, mai ales după atâta joacă. Însă, până când masa este gata, Dodoroni mai vrea să se joace un pic cu voi. Cum?
Ne suflecăm mânecile și apoi ne așezăm unul în spatele celuilalt. Fiecare participant va trebui să facă o pizza imaginară pe spatele unui membru al familiei. Spatele parintelui este considerat bancul de lucru. Pizza este de fapt un masaj. Aluatul de pizza se frământă imaginar între cele 2 mâini, apoi se întinde pe spate cu atenție. Apoi se aleg ingredientele pentru pizza. Fiecare participant își va alege doar un singur ingredient. Acesta este adăugat pe pizza prin mișcări diferite ale mâinilor, în funcție de ingredientul ales (ne putem gâdila, putem felia, putem să facem mișcări cu degetul arătător). La final, pizza se introduce în cuptor printr-un gest amuzant.
În cazul în care nu ne place pizza sau dorim să ne jucăm cu ceva dulce, putem face o tartă de fructe. Regula de bază pentru ambele modalități de joc este ca după finalizarea sarcinilor, jocul să se termine cu o îmbrățișare.
Dodoroni își culege ideile și revine cu un nou articol despre joc și joacă. Pentru că puterea educației prin joacă este necesară dezvoltării unei minți creative și flexibile. Prin astfel de inițiative, încurajăm jocul în familie și petrecerea unui timp de calitate alături de copii. Ei sunt cei care ne susțin și ne dau putere.
Stați fără griji! Revenim curând cu noi idei de jocuri și activități! Distracția nu se termină niciodată, iar prin joc aducem împreună bucuria de a fi împreună și de a ne simți cât mai bine.